Nimic, doar iubire

De ce unii oameni insista cu nestapanita dorinta sa-si faca rau, voluntar sau involuntar? De ce ne incapatanam sa credem ca exista vointa, bunatate sau iubire chiar si acolo unde in repetate randuri ni s-a aratat ca nu este asa? De ce continuam sa speram chiar daca ne-am lovit de obstacole de netrecut, de prejudecati, de idei preconcepute..si mai rau de indiferenta, nehotarare sau imaturitate? Exista oameni care se simt legati de o anumita persoana si nu ii pot da drumul sau nu pot renunta la ea pana cand nu "isi platesc datoriile"...ceea ce inevitabil implica multa deznadejde si durere. Si totusi..de ce ne chinuim? Vointa si bunatatea izvorasc din latura umana..fie suntem creati pe tiparul bun, fie pe cel rau. Dualitatea a existat dintotdeauna si va fi mereu. Trebuie sa existe bine si rau, adevar si minciuna, noapte si zi..altfel totul ar fi ca un basm, incare toti am trai fericiti pana la adanci batraneti. Fapt care, mie mi s-ar parea groaznic de plictisitor. Si asta din mai multe motive. Nu am mai avea de ce sa ne straduim sa fim mai buni, mai frumosi, mai blanzi si intelegatori, nu am mai avea motive sa incercam sa realizam ceva. Ar fi totul perfect si am lua totul de-a gata. Nu ai avea ce sa faci ca sa te simti implinit ca om si mandru ca ai realizat ceva cu sudoarea fruntii, ca ai muncit pe branci sau ai indurat si plans si muncit zile si nopti pentru ceva sau cineva. 

Iubirea...alta poveste, poate cea mai grea si mai frumoasa din toate care exista. Ea exista pe veci sau nu exista deloc, dupa mine. Avem parte de episoade de romantism de-a lungul vietii pana cand gasim acea persoana pe care o dorim pentru tot restul existentei noastre. Avem impresia ca iubim, dar este atat de relativ acest sentiment, incat fericirea de moment, confortul, comoditatea, siguranta si faptul ca nu mai esti singur iti pot creea iluzia iubirii. Dar iubirea este ceva mult mai mare, ceva care ne cuprinde din adancul fiintei si ne inconjoara ca o mantie si creste pe masura ce suntem capabili sa trecem peste toate si peste orice ca sa fim alaturi, intr-un fel sau altul, de persoana pe care o iubim. Sunt oameni capabili sa indure ani intregi povara unei iubiri neimplinite si totusi sa aiba taria sa stea alaturi de alesul inimii doar ca prieten, doar ca sa il vada ca e fericit si sanatos. Pentru unii, acestia pot parea creduli, fara limite si scrupule..., fraieri, usor de manipulat sau ieftini. Poate o parte si sunt asa. Dar altii iubesc din adancul inimii si simt ca ar face orice pentru o posibila zi de fericire pura alaturi de persoana iubita. O zi de fericire pura in care nu exista nimeni, doar cei doi indragostiti, doar ei si sperantele lor, doar ei si visul ca vor avea parte de data asta de acea mare iubire la care toti visam si pe care foarte putini o gasim. Acea mare iubire care te topeste de pe picioare, care iti face inima sa iti pulseze in gat, care te face sa ti se faca pielea de gaina si sa tremuri de bucurie si emotie la fiecare atingere, care te face sa te simti atat de mare si puternic incat ai putea cuprinde in brate intreaga planeta.
Oare exista asa ceva? Raspunsul meu e DA, pentru ca am trait o asemenea zi. O zi perfecta.Si totusi merita atata durere pentru o zi? Da, merita, pentru ca in acea zi simti ca tot universul iti sta la picioare si de atata fericire pana si cea mai urata si mohorata zi iti pare luminoasa si calda. Reusesti sa vezi frumusete in tot ce te inconjoara si sa vezi rostul si celor mai neinsemnate lucruri. Pentru ca o astfel de zi, poate duce la o poveste de dragoste cum nu a mai fost. Cu suisuri si coborasuri, bucurii si dureri, dar o poveste in care esti gata sa induri si sa ierti orice, in care rabdarea si intelegerea devin o a doua natura a ta. Si oricat de suparat ai fi, stii ca acolo undeva exista ceva al tau si ca indiferent de ce se va intampla trebuie sa fie bine, pentru ca asa simti, pentru ca stii ca asa trebuie.

Prin urmare...exista iubire sau perfectiune, asa cum o percepem fiecare si transpusa in viata de zi cu zi? Gasim pe cineva si il facem "perfect pentru noi" sau chiar exista acel om, jumatatea care ne face intregi, pe care o descoperim mai devreme sau mai tarziu, in functie de "datoriile" pe care le avem fiecare de platit?

Eu ma incapatanez sa cred ca exista iubirea aceea pura care te topeste si te ridica in aceeasi clipa pana la culmile imposibilului. Cred ca in iubire ne gasim salvarea, speranta si viata insasi nu ar exista fara asa ceva. Iubirea care poate face un om sa devina divin, un ghimpe sa fie cel mai frumos trandafir si moartea sa fie doar un nou inceput.

Iar tu..esti speranta mea si sensul vietii mele...