Cand luna-si revarsa razele, imbracand totul in auria-i manta, atunci incepe freamatul codrului, vuietul unei lumi necunoscute si soapta duioasa a nasterii unei noi povesti.
Siluetele fantastice ale copacilor par a prinde viata si glasul frunzelor abia auzit la inceput, deapana usor un fir de poveste. Si-n poenita aurita de luna, rand pe rand, plutesc ca o boare zanele si spiridusii copilariei mele. Intr-un dans ametitor neamurile ingeresti plutesc deasupra florilor si frunzelor uimite, cositele de aur lovesc cu duiosie aerul inmiresmat.
Povestea se deapana usor si-n pragul casei mele lucesc licurici. Si toate vietatile codrului privesc dansul zanelor.
Ritmul muzicii impleteste dor cu dor, vis cu vis si-n joc se prinde si un chipes tanar cu negre plete. Chipul lui e dor si ochii-i ard ca doua flacari, buzele-i murmura iubire. Aerul curat al serii e plin de soaptele dulci ale iubirii si vraja dansului ma cuprinde fara sa bag de seama. Dragostea si veselia placuta a tanarului sunt toata frumusetea povestii care se deapana usor, intr-un ritm nepamantean.
Si dansul se deapana mereu, seara de seara...si chipul drag se arata de fiecare data, purtand mai departe tainica vraja a iubirii celei dintai, minunea sarutului si adanca suferinta a iubirii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu