Acum durerea a atins limite de nesuportat. Daca as putea sa dispar, sa fiu intr-un loc de unde doar sa privesc in jos la furnicarul oraselor, fara sa simt nimic, fara sa mai sufar pentru nimic, as fi cea mai fericita. As simtit iar ca traiesc..desi ar fi doar o forma de a spune asta..macar nu as mai simti cum viata, sufletul si inima imi sunt sfasiate si rupte in mii si milioane de bucatele..bucatele care sangereaza, care dor pana la limita nebuniei..care ma fac sa vreau sa urlu cat ma tin puterile si sa cad nemiscata la pamant. Sa raman acolo o vesnicie..sa nu mai vad, simt, aud nimic..sa dispar..
Ce ne da dreptul sa sfasiem un suflet? Cine ne da autoritatea sa distrugem o viata? Pentru ce nu suntem capabili sa ne asumam riscurile si consecintele actiunilor si sentimentelor noastre? De ce nu avem puterea sa fortam inevitabilul si sa scutim pe ceilalti de duerere, chin si umilinta? De ce trebuie sa fim confuzi, lipsiti de rationament si putere cand vine vorba de propria noastra viata si ne aruncam in necunoscut, doar pentru ca mai tarziu sa ajungem sa nu mai stim cum sa razbim prin incalceli? De ce nu putem sa ne aparam sentimentele si nu putem sa ne luptam pentru ce ne dorim? Suntem constransi de imprejurari si ne temem sa fim "noi", ne temem sa respiram, sa vorbim, sa ne sustinem parerile, ideile si iubirile, doar pentru lucruri materiale. Dar, oare a fii om si a iubi, nu e mai presus decat orice? Oare alta sansa mai primim, daca nu profitam de ea, atat cat e in fata noastra? Daca nu facem tot ce putem sa o pastram, chiar daca altii te pot considera nebun sau paranoic?...macar stii ca ai incercat orice depindea de tine. Totusi exista intrebari: "Oare am facut tot? Oare puteam fi mai bun? Oare am gresit cu ceva?". Se va termina vreodata?
Oboseala psihica a atins limite de nemasurat. Timpul pare sa curga invers, o zi pare sa fie cat o saptamana, iar o luna cat un an.
Vreau doar liniste, vreau o viata doar a mea...
Iar tu?...inca mai cred in miracole si iubire...conditia e sa existe :( La ce bun sa iubesti, daca esti in plus in propria viata? Daca ingreunezi si viata altora? Daca nu esti iubit? Si totusi, mai cred in iubire, cred ca e posibil...
Nu poti cladi din nimic, nu poti forta limitele impuse si nu poti decat sa accepti ceea ce este deja...
Singurul lucru pe care-l poti face e sa inveti sa iubesti ceea ce este...
"Nu ştiu dacă aţi trăit vreodată o asemenea stare. Nu eşti nici mort, nici viu. Te simţi ca un foc care abia mai pâlpâie, gata să se stingă. Stai cu ochii deschişi, te uiţi într-un punct fix, dar nu vezi nimic. Şi nici nu te gândeşti la nimic decât la propria ta oboseală de a trăi şi de a muri. Răstignit undeva între viaţă şi moarte, nu eşti bun pentru niciuna dintre ele. Parcă pluteşti în derivă şi aştepţi să fii aruncat pe un mal, ori al vieţii, ori al morţii, ţi-e egal."
(Octavian Paler, "Viaţa pe un peron")
"Nu mi-am pierdut cu totul speranţa niciodată. Uneori îmi repet că pentru a redescoperi paradisul trebuie să treci prin infern. Şi că pentru a regăsi o viaţă normală, după ce n-ai ştiut s-o preţuieşti, trebuie să străbaţi un coşmar."
You're mystrength and my pure love. You give mefaith and hope to go further. Next to you I have total control upon myself and solitude is just a bitter memory. Next to you I found out what is LOVE and patience.
"Te iubesc fara sa stiu cum sau cand sau de unde. Te iubesc pur si simplu, fara complexitati sau mandrie; te iubesc pentru ca nu stiu alta cale..."
(Pablo Neruda)
"Why does one love? How queer it is to see only one being in the world, to have only one thought in one's mind, only one desire in the heart, and only one name on the lips - a name which comes up continually, rising, like the water in a spring, from the depths of the soul to the lips, a name which one repeats over and over again, which one whispers ceaselessly, everywhere, like a prayer."
(Guy de Maupassant, "The Complete Short Stories of Guy de Maupassant")
Tu esti primavara mea in fiecare zi...
Imi dai viata si ma spulberi cu un cuvant. Oare aceasta sa fie intaia primvara a vietii mele? Oare ai venit? Da-mi un semn sa nu mai alerg in nestire, da-mi un semn sa nu mai mor cu fiecare zi si ora ce se scurge... Strig cat pot de tare: da-mi putere sa traiesc! ...invata-ma sa iubesc
"Atunci când alergi îţi foloseşti picioarele. Când te îmbulzeşti, îţi foloseşti braţele. Dar când aştepţi, nu îţi foloseşti decât puterea de a spera. Şi aici e greutatea. Căci această putere se uzează şi ea, ca orice lucru. Şi în clipa în care puterea de a spera s-a uzat, eşti pierdut. Nu te mai salvează nimic, pentru că nu mai izbuteşti să aştepţi. Nemaiputând, trebuie să mori."
(Octavian Paler, "Viata pe un peron")
"Te iubesc pentru că mă iubeşti: acesta e un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru că te iubesc, şi nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc: aci începe iubirea. Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirii."
(Liviu Rebreanu)
"Lacrima este gustul vieţii cu fericirea şi mâhnirea ei. Lacrima este chipul fericirii şi al tristeţii. Lacrima este aripa de avânt şi visul de zbor."
(Claudiu Ovidiu Tofeni, "Alfabet din Viaţă")
"În această seară vinul mă-nvaţă-un sens mai pur: Cu sânge cast, de roze, paharele ni-s pline, Iar cupa-i modelată din închegat azur. Şi noaptea-i pleoapa unei lăuntrice lumine..."
(Omar Khayyam, Catren)